Prima mea invatatoare

Prima mea invatatoare a fost Vera Ilevna, Dumnezeu sa-i dee sanatate, ca tare isi mai dadea silinta sa faca din noi scolari buni de la care merita luat exemplu ! Nu stiu cum altii… vorba lui Creanga, dar eu ii stateam rau la inima - una ca eram obraznic, dar alta ca eram mai toata vremea absent de la lectii. Intreaga clasa se uita cam piezis la mine pentru ca in inchipuirea lor eram vazut mai mult ca inspector decit ca ucenic si pe urma pe vremea ceea sa lipsesti de la scoala nu convenea deloc regulilor de atunci… Si de fiecare data cind Vera Ilevna imi cerea socoteala pentru zilele cind nu veneam la scoala pricina era totdeauna aceeas : « A trebuit sa stau cu sora-mea acasa, ca mama n-a gasit pe nimni altcineva… ». Soramea, cu cinci ani mai mica decit mine, atunci eu sa fi avut vreo noua ani – ea avea doar patru. Si de fiecare data cind ramiineam acasa cu ea ma rugam Bunului Dumnezeu « Doamne, fa ca azi din toata clasa treia « a » sa mai lipseasca cineva». Si Dumnezeu imi asculta rugaciunea si mai lipsea cineva ca era de unde. Noi eram treizeci si sapte de toti si cum gospodarii din Cioresti vroiau sa le faca pe toate intr-o singura zi mai opreau cite un copil de la scaoala pentru trebuinintele casei. Odata Dumnezeu, ori ca era ocupat cu alte treburi, ori ca-L obosise rugaciunele mele, nu stiu, dar uitase de mine si cind venii a doua zi la scoala, numai trec pragul clasei si dau cu ochii de Aliona B., fata frumoasa cu uniforma scolareasca ingrijita, cu sortulet alb ca neaua, cu cravata rosie la git, cu cosite lungi si fundite albe in par.

De Aliona B. ma leaga o istorie mai veche de care nici ea nu stie, Dumnezeu sa-i dee sanatate si daca imi ingaduiti am sa v-o spun si voua. Cind eram mai mic si inca nu mergeam la scoala, ea venea cam des la bunica-sa pe Imas, adica in mahala unde traiam eu cu tot neamul Chiperestilor pe partea dinspre Carabliu sau Sarceni. Si cind iesea Aliona in drum, la joaca, un baiat mai mare, tot din familia ei o tot indemna sa spuna poiezii. Aliona stia multe si le spunea cu atita inima ca eu cind ii auzeam glasul inghetam pe loc si eram tot numai ochi si urechi. Atita vraja era in momentul cela ca pentru prima data simtiam cum imi bate inima in piept ca un clopotel « ding-ding » si nu stiam daca pricina zbuciumului era Aliona sau poeieziile ei. In vremea aceea eu aveam pe linga cinci ani si-mi aduc aminte ca mama purta rochii largi. Intr-o zi statea cu taica-meu in fata casei unde cresteau bujori si tot se susoteau despre ceva, de parca puneau tara la cale. Dupa o vreme mama se uita la mine si zise « Hai sa intrebam baietul !» Si fara sa mai astepte ce-o zice tata ma intreba : « Iaca miine am sa ma duc la Nisporeni sa-ti cumpar o surioara si acolo o sa ne intrebe ce nume sa-i dam, tu cum vrei sa o chemam ? » Mie imi zvicnise inima-n piept si am strigat « Aliona ! » Am strigat atit de tare ca nici mama si nici tata n-au mai stat sa ma descoase ce si cum se face de-mi venise in minte numele asta, iar sora-mea s-a ales cu numele Aliona.

Si cum va spuneam, trec pragul casei si dau cu ochii de Aliona B. Ea cum numai ma vazuse, puse miinele in solduri, parca-o vad, si incepu sa stige la mine cu un glas atit de pitigaiat de-i tremurau funditele pe virful capului : « Bai Chiperi, toti au fost ieri la scoala, numai tu n-ai fost !... » Si eu inghetasem iar locului si inima mea iar batea in piept ca un clopotel « ding-ding », iar cuvintele « toti » si « tu » parca ma loveau in moalele capului. Eram la mare incurcatura pentru ca pe vremea ceea era mare primejdie sa nu faci asa cum fac toti. Cind mai era cineva care nu facea cum faceau toti era mai bine, prindeai oleaca de curaj si-ti ziceai in minte : « Las-ca nu-s numai eu ! », dar sa stai pe loc cind toata lumea merge la vale sau sa incerci sa urci la deal, era primejdie mare. Si iata ca in ziua ceea eu eram in asa fel de situatie si cu cit Aliona B. striga mai mult cu atit mai multi colegi se adunau imprejurul meu, iar pe mine ma cuprinse o spaima de-mi tremurau genunchii. Dupa o vreme aparu Vera Ilevna si-i trimise pe toti la locul lor, pe urma se uita la mine si fara sa ma mai intrebe pricina lipsei mele pentru ca stia, imi zise : « Data viitoare sa o iai pe sora-ta cu tine la scoala ».

Data viitoare n-a fost de asteptat ci se intimpla sa fie chiar a doua zi. Eu o iau pe sora-mea de minuta si vin cu dinsa la scoala, numai ca ea avind doar patru ani nu stia ca la scoala nu-i ca acasa, ca la scoala sunt reguli, ca e disciplina, ordine, ca trebuie sa ridici mina daca vrei sa spui ceva sau daca vrei sa mergi la toaleta. In aceeasi clasa cu mine mai invata o verisoara si mai erau niste fete tot de pe Imas. Tota ziua sora-mea umbla de la o banca la alta ca sa vorbeasca cu o fata sau cu alta, iar in urma ei cadeau de pe banci stilouri, carti, caiete, creioane. Pe o masa din fundul clasei erau niste figurine modelate de noi cu mare sirguinta din plastilina, s-a intimplat ca sora-mea sa dea de ele si in putina vreme erau bucati de plastilina prin toata clasa. Toate astea stirneau risul si chicoteala colegilor mei, iar lectiile nu mai erau lectii.
Dupa acea zi Vera Ilevna nu mi-a mai cerut sa vin cu sora-mea la scoala si eu continuam sa lipsesc ca mai-nainte. Cu citirea si invatatul poieziilor stateam mai bine, dar uite cu matematica eram rau de tot. Nu venisem la scoala cind s-a invatat inmultirea si nici pina-n ziua de azi n-am mai invatat si nu stiu cum se inmultesc banii…