Balonul

-

La magazinul din centrul satului au adus baloane. Vestea se răspândi ca un fulger printre copii și ajunse până pe Imaș, în mahala lui Lica. Spre seară, de la Colțul lui Pălincă și până la Fântâna din Sus drumul era plin cu baloane. Erau de toate culorile și zburau ca fluturii în toate părțile. Doar atunci când trecea vreo căruță sau vreun tractor fiecare își prindea balonul așteptând cu nerăbdare să se libereze drumul după care țipetele de bucurie începeau din nou. Lică stătea rezemat de portița bunicii și privea cu ochi jucăuși spectacolul din drum.
- Prinde-l! Aruncă-l în sus! Ai văzut cum zboară?! strigau copiii trecând în goană prin fața lui. Lică privea în urma lor cu duioșie. Inima î-i bătea în piept și-l îndemna să alerge după ei, să sară în sus și să strige împreună cu ei, însă nu avea balon. Regula jocului prevedea doar participanți cu balon, iar Lică nu avea. Aștepta cu nerăbdare când se va întoarce bunică acasă să-i ceară o monedă ca să-și cumpere și el unul.
Spre seară, când se lăsă amurgul copiii se împrăștiară toți pe la casele lor și drumul rămase pustiu. Lică privea în susul drumului pe unde trebuia să vină bunică-sa de la câmp. Începură să cânte chiriecii și pe ici, colo la vecini se auzea câte o poartă zăvorându-se, câte o ușă care se închide. Într-un târziu o siluetă apăru în vârful dealului. Lică recunoscu mersul puțin legănat al bunicii care ducea traista pe un umăr și sapa pe celălalt. Cum numai o zări alergă spre ea și când îi ajunse în față zise bucuros:
- Dă să te ajut! Bătrâna îi întinse sapa fără să spună nimic. Coborâră drumul încet, în liniște. Lică aștepta cu nerăbdare ca bunica să-l întrebe ceva, astfel va putea să lege vorbă cu ea și să-i împărtășească noutatea. Bătrâna nu spunea nimic și doar când ajunseră lângă casă îl întrebă:
- De ce stai sigur în drum până la ora asta? Atunci Lică vru să-i povestească bunicii noutatea cu baloanele, să-i spună că erau de toate culorile, că aveau toți copiii și să-i ceara o monedă ca să-și cumpere și el măcar unul. Însă, când ridică ochii spre ea văzu că avea chipul obosit, că respira din greu și atunci zise doar:
- Te așteptam.

Toată seara căută un moment propice ca să-i împărtășească gândul, dar bătrâna părea abătută și atunci se hotărî să aștepte până dimineață. Adormise cu greu. Până târziu în fața ochilor îi apăreau baloane de toate culorile, iar în urechi îi răsunau strigătele vesele ale copiilor: „Prinde-l! Aruncă-l în sus! Ai văzut cum zboară?!„
Dimineața se trezi la primul zgomot, se îmbrăcă repede și ieși afară. Bunica era lângă cotlon și-și pregătea în traistă merindele pentru câmp. Când îl văzu îl întrebă mirată:
- De ce te-ai trezit atât de dimineață? Lică se apropie de ea și-i ceru cu o voce blândă:
- Bunică, dă-mi te rog o monedă.
- Ce? O monedă? întrebă ea și mai mirată. Pentru ce-ți trebuie? Lică respiră adânc și vru să-i înșire întreaga povestire a jocului cu baloanele însă bunica se pregătea să plece deja și de frică ca să nu o piardă zise în pripă:
- Să-mi iau un balon.
- Un balon? Bătrâna făcu un gest cu mâna a nepăsare și adăugă, prostii! după care își luă traista și sapa ca să plece.
- Te rog bunico, te rog, doar o mică monedă, îi ceru Lică din nou cu voce tremurândă.
- N-am de unde, răspunse bătrâna pe un ton sec, după care adăugă, ai mâncarea pe plită și mămăliga pe cotruță învelită într-un prosop, eu vin deseară pe la asfințitul soarelui, și se îndreptă cu pași grăbiți spre portiță. Lică nu putea să creadă cele auzite, era atât de uimit de răspunsul bunicii că nici nu găsea cuvinte să vorbească. Alergă în urma ei și când o văzu lângă portiță își trase aer în piept și rosti din nou:
- Te rog bunico... toți copiii au, numai eu nu am... doar o mică monedă. Înainte să închidă portița bătrâna îi aruncă o privire. Copilul avea fața tristă și ochii în lacrimi. Bătrâna ezită puțin, apoi puse traista jos, coborî mâna în buzunar, scotoci în el o vreme, scoase o monedă și i-o întinse. Lică privi moneda în palmă, ridică ochii mirați și zise:
- Dar... e ruginită...
- Păi nu am alta, răspunse bătrâna și adăugă, am găsit-o pe câmp, tu curăț-o, că nu ai altceva nimic de făcut, după care își luă din nou traista pe umăr și plecă cu pași grăbiți urcând drumul spre câmpie.
Toată dimineața Lică se osteni să-și curățe moneda. Mai întâi încercă să o șterga cu un prosop vechi, dar nu reuși decât să-i dea o culoare mai aprinsă ruginii. Atunci se urcă în podul casei unde găsi o bucată de pâslă de care o frecă îndelung pe toate părțile. Se chinui multă vreme și într-un târziu reuși să-i dea un luciu gravurei. Marginile erau albe și i se putea ușor citi valoarea. Era una de douăzeci, putea să-și cumpere cinci baloane pe ea. Lică era bucuros. Sări iute din pod, intră în casă și-și schimbă cămașa, după care încuie ușa și alergă într-un suflet la magazin. Aici coada nu era mare, erau doar câteva bătrâne în fața lui, dar totuși a trebuit să aștepte ceva timp deorece femeile erau dornice de pălăvrăgeală și nu se lăsau duse de lângă tejghea. În urma lui se mai iviră câțiva copii care ocupară rând și stăteau și ei cu ochii ațintiți spre tejghea. Din vorbele lor Lică își dădu seama că veniră și ei să-și cumpere baloane. Într-un târziu îl ajunse rândul, întinse moneda vânzătoarei și zise:
- Cinci baloane de culori diferite, vă rog. Vânzătoarea privi moneda, pe urmă îl fixă în ochi și vorbi cu o voce ascuțită:
- Asta n-o primim că e ruginită. Lui Lică începu să-i tremure buzele, deschise gura să spună ceva, dar vînzătoarea îi făcu un gest cu mâna să se miște la o parte și strigă:
- Următorul! Băiatul din spatele lui îi ocupă locul. Lică se întoarse spre ușă și părăsi magazinul. Vocea aspră a vânzătoarei îi răsuna în urechi ca un ecou: „Asta n-o primim că e ruginită!” Se întoarse acasă trist și abătut. Pe drumul din mahala copiii se jucau din nou cu baloane. Lică coborî bucata de pâsla din pod, se așeză pe prispă și începu să curățe moneda din nou. Munci la ea până după amează. Era atât de preocupat că uitase să și mănânce.

Când se întoarse a doua oară la magazin vazu ca erau mai mulți copii care stăteau în rând. Lume era multă și rândul mergea greu. Un tumult de voci gălăgioase răsunau în încăpere, dar Lică nu auzea nimic, privea mereu spre tejghea și-și aștepta nerăbdător rândul. Într-un târziu se văzu din nou în fața vânzătoarei și-i întinse iar moneda:
- Cinci baloane de culori diferite, vă rog. Vânzătoarea luă moneda, o privi cu atenție pe ambele părți și i-o întoarse înapoi.
- Nu merge măi băiete!
- De ce? întrebă Lică îngrozit. Eu am curățat-o!
- Păi n-ai curățat-o bine. Ia uite, vezi câtă rugină a rămas? îi răspunse vânzătoarea pe un ton sever, după care adăugă, hai, că n-am timp de pierdut cu tine.
Băiatul simțea cum i se înroșesc obrajii. Un tremur îl străbătu prin tot corpul. Muncise atâta timp în zadar?..

Lica se întorse din nou acasă. Până la închiderea magazinului mai rămâneau doar două ore. Se hotărî să-și curățe moneda și să se întoarcă din nou la magazin până să închidă. Îi veni în gând să o frece de prispa casei care era din lut. Nu era ușor: moneda îi aluneca printre degete și-i venea greu să o miște. Băiatul muncea cu atâta zel că i se umflară degetele, fața i se înroși și pe obraji îi șiroiau rânduri de sudoare. De pe drum se auzeau strigătele vesele ale copiilor. Lică muncea întruna. Din când în când se oprea ca să privească ceasornicul de pe perete, pe urmă se apuca din nou de treabă cu mai mult zel. Într-un târziu sfârși. Mâinele și fața îi erau prăfuite, degetele îi erau zdrelite și sângerau. Lică ridică moneda sus și o privi în lumina soarelui. Era argintie strălucitoare, nu avea nici un pic de rugină pe ea, era ca nouă. Cu mișcări bruște se scutură de praf, își spălă mâinele și fața, pe urmă își schimbă iar cămașa și plecă în fugă la magazin. Când intră înăuntru văzu că nu era multă lume. O băbuță stătea de vorbă cu vânzătoarea, un băiat cu pistrui ieșea pe ușă ticsindu-și buzunarul de la pantaloni cu baloane proaspăt cumpărate. Lică se apropie de tejghea și întinse vânzătoarei moneda:
- Cinci baloane de culori diferite, vă rog, spuse el gâfâind. Vânzătoarea stătea cu mâinele încrucișate pe piept și fără să se miște îi răspunse:
- Nu mai sunt.
Lică înmărmurise, un curent rece îl străbătu prin tot corpul.
- Cum nu mai sunt? întrebă el cu voce tremurândă.
- S-au terminat măi băiete, nu mai sunt.
- N-a rămas nici unul? întrebă el privind-o țintă în ochi.
- Nu, răspunse ea ferm și rece după care adăugă, băiatul care a ieșit numai ce pe ușă le-a cumpărat pe toate care mai erau.
Lică se întoarse pe călcâie și fără să-și ia rămas bun o zbughi pe ușă afară. Ajuns în drum privi la stângă, apoi la dreapta și văzu băiatul care nu demul ieșise dispărând după cotitură. Alergă iute în urma lui și în scurt timp îl ajunse.
- Tu ai cumpărat baloane? strigă Lică odată ajuns lângă el. Băiatul se întoarse, îi aruncă o privire, apoi schiță un zâmbet.
- Da, răspunse el după care îl privi în ochi și întrebă iscoditor: de ce?
- Le-ai cumpărat pe toate, n-a mai ramas nici unul, răspunse Lică gâfâind.
- Știu, zise acesta și pe fața lui pistruiată apăru un zâmbet larg apoi întrebă pe acelaș ton iscoditor: și ce dacă le-am cumpărat pe toate?
- Dă-mi și mie cinci, te rog, ți le plătesc! zise Lică în grabă întinzându-i moneda. Băiatul o privi cu atenție, zâmbi din nou, de data aceasta triumfător, apoi cu mișcări lente scoase din buzunar un balon mic de culoare albastră i-l întinse lui Lică și rosti:
- Unul.
- Ce? întrebă Lică uluit.
- Îți dau unul pe ea, răspunse acesta cu acelaș zâmbet triumfător.
- Numai unul? Cum așa? Eu pot să-mi cumpăr cinci pe ea! se răsti Lică indignat. Zâmbetul dispăru de pe fața Pistruiatului, ochii i se încruntară și el vorbi pe un ton aspru:
- Atunci du-te și-ți cumpără, după care îi întoarse spatele și plecă cu pași grăbiți. Lică vru să adaoge ceva, dar nu reuși și înghiți în sec. Alergă în urma lui și merse o vreme alături de el căutând un moment propice ca să înceapă discuția din nou, dar nu găsea. Într-un târziu păși în fața și zise pe un ton mai domol:
- Dă-mi măcar două. Pistruiatul î-i ocoli privirea fără să-i răspundă și-și mări pasul. Astfel, în tăcere, trecură podul. După pod, la răspântie Pistruiatul o luă spre dreapta, Lică se opri deoarece trebuia să meargă pe drum înainte. Zăbovi o vreme privind cum acesta se îndepărtează, apoi alergă după el, se propti în fața lui, îi întinse moneda și-i vorbi:
- Bine, dă-mi unul. Zâmbetul larg, triumfător apăru din nou pe fața acestuia. Din nou, cu aceleași mișcări lente scoase balonul din buzunar și-l întinse lui Lică, apoi luă moneda și o strecură în buzunar. În timp ce Lică își privea balonul Pistruiatul ridică mâna în semn de salut făcu un pas spre stânga și plecă fără să spună ceva cu acelaș pas grăbit ca mai înainte.
Lică privea balonul cu ochii licărind de bucurie. Era de un albastru închis cu un desen la mijloc, dar atât de mic că abea putea să-l vadă. Curios să afle ce era desenat pe balon hotărî să-l umfle. Îl lipi de buze și începu să sufle în el. După câteva suflări balonul prinse o formă rotundă care treptat începu să se mărească. Pe măsură ce creștea albastrul devenea tot mai deschis de culuoarea cerului senin. Sufletul lui Lică se umplea de bucurie, un zâmbet fericit îi lumina fața. Deodată o bubuitură î-i asurzi urechile, de spaimă închise ochii. După o frântură de secundă îi deschise iar. În fața ochilor era un gol, o bucată subțire de cauciuc îi atârna ca o zdreanță între degete, o altă bucată era jos pe pământ - balonul bufni. Lică înmărmurise. Un timp rămase nedumerit, pe urmă chipul îi deveni trist. O profundă dezamăgire îi învălui sufletul. Nu putea să creadă, se chinuise atât de mult... O adiere ușoară de vânt îi mângâia fața. Două lacrimi mari i se rostogliau pe obraji.

Drumul era pustiu. Din cerul înnorat începură să cadă lin picături grele de ploaie...