Pribegiri în retrospectivă

Obosit de-atâta luptă și imagini surde,
Gândul meu se reântoarce din nou la tine,
S-a scurs atâta placere în clepsidră
De când nu te-a deșteptat!
Nici nu mai știu cât am dormit
După victoria lui Pirus
Sufletul spune, ca beat de fericire
M-am desfătat cu solitudinea sumbră a uni sanctuar...

Gândul meu te caută.
Să fi îmbătrânit atât de mult?..
Cu blânde mișcări aprinde o lumânare dintr-un vechi sentiment
Un timp rămine în așteptarea unui pretext,
Pe urmă îngheață...

O rază ondulată de lună î-l trezește din nou
Te caută chinuitor de greu în timp,
În întunericul vremii, pipăind șoapte surde și nostime –
Frânturi dintr-un zbor frânt.

Pășește peste vrafuri de amintiri ostile
Ajunge într-o veche iluzie si rămâine rece,
Ascultă căderea picăturior de ploaie
Într-un suflet rătăcit:
„Recviem pentru Paradisul pierdut„

Aroma unui trandafir coboară ca o lacrimă-n sufletu-i
și-l desfată

Ajunge la ușa celei mai frumoase decepții
Și bate în ea cu cel fai frumos gest al inimii.
O veșnicie ascultă ecoul...
Apoi intră, pășind greu și încet ca o lungă așteptare.

Te găsește printre ramuri de sălcii ce plâng.
Îți intuise privirea de Veneră.

Oare unde-ți rătăcește gândul,
Când vântul îți resfiră părul și ploaia cântă funebru?

Iulie, 1994