dimanche 21 novembre 2010

Gânsacul cu harţag

-

« Măi gânsac, la-la-la-la-la
Cu harţag, la-la-la-la-la »

- Mişa, ia mai pune-l o dată şi mai adă o sticlă aici ! strigă Vanea întorcând capul spre tejghea. Mişa îl privi cu un aer preocupat şi-şi încreţi fruntea, apoi se îndreptă spre casetofon pipăi cu degetul nişte butoane şi după o pauză difuzoarele începură să zbârnâie iar :

« Măi gânsac, la-la-la-la-la
Cu harţag, la-la-la-la-la »

- Tare-mi place cântarea asta ! zise Vanea fumând şi suflând domol fumul în sus. De cealaltă parte a mesei, Colea îl privea cu un zâmbet în colţul buzelor trăgând şi el dintrun muc de ţigară.
- Cât zici ca putem face într-o lună? îl întreabă Vanea. Colea îşi privi îndelung mucul de ţigară, apoi scutură scrumul într-o sticlă goală, dându-şi un aer serios.
- Depinde, răspunde el cântărind parcă fiecare cuvânt, cel puţin o mie opt sute de dolari, dar depinde de obiect şi de timp. Sunt băieţi care fac şi două mii cinci sute, dar îţi spun, depinde.
- Colea, eu vreau să cumpăr un Mărs, un Mărsădăs bun. Eu dacă mă duc acolo, stau şase luni şi-l iau.
- Îl iai, încuviinţă Colea dând din cap.
- Unul bun !
- Unul bun !
Vanea umplu din nou paharele.
- Atunci să mai bem câte unul.
Ieşiră din barul de la Luminiţă târziu după douăsprezece noaptea, se ţineau cuprinşi pe după gât şi cântau :

« Măi gânsac, la-la-la-la-la
Cu harţag, la-la-la-la-la »

Două zile mai târziu luau trenul spre Moscova plini de curaj şi cu multă încredere în ziua de maîine. Oraşul însa,îi primi cu o brumă rece şi cu o ceaţă deasă. Pribegiră toată dimineaţa pe străzile mari şi zgomotoase căutând în zadar o adresă, adresa unui prieten care trebuia să-i ajute să-şi găsească o muncă la negru. Pe la începutul după amezii căzură pe mâna poliţiei care-i goli de ultimii bani. Foamea îi istoviră de puteri, frigul le învineţiră obrajii, dar nu le spulberară visurile.
Spre seară ajunseră într-o piaţă de fructe şi legume unde întâlniră mai mulţi moldoveni. Din unul în altul aflară de un sătean. Acela îi găzdui la el într-o cămăruţă strâmtă şi rece fără apă şi lumină care se afla printr-o fundătură a oraşului şi pe care plătea un pumn de bani. În fiecare zi ieşeau dis-de-dimineaţă ca să nu întâlnească ochii iscoditori ai vecinilor şi să nu dea nas în nas cu poliţia pe străzi.
Trecură două săptămâni de căutari zădarnice, dar nu găsiră nimic. Mâncau pâine cu ceai şi doar uneori câte un cartof. Colea vroia să se întoarcă acasă, dar nu avea cu ce.
- O să găsim Colea, o să găsim ! îl încuraja Vanea fumând un muc de ţigară. O să vezi că în şase luni eu am să-mi iau Mărs.
Peste câteva zile găsiră. Lucrau hamali la o piaţă. Lucrau din zori şi până-n noapte, fără răgaz, fără zile de odihnă. Când se întorceau acasă erau atât de obosiţi că de îndată ce se aruncau pe pat pe loc şi adormeau. Bani nu câştigau, dar aveau cu ce-şi cumpăra de mâncare şi de unde întoarce datoriile lui Gicu, săteanul care-i găzduiră. După o lună reuşiră să adune ceva bani. Colea vroia să-şi ia bilet şi să se întoarcă acasă, Vanea însă îl îndupleca să rămână.
- Colea eu îmi găsesc un lucru mai bun, mai stau aici şase luni şi-mi iau Mărs ! spunea el convingător. Eu am înţeles unde se face banul, banul se face în construcţii, la reparaţii de apartamente. Vorbea atât de ferm încât Gicu, care era şi el pe picior de plecare, hotărî să rămână.
Într-o zi se legară cu un tip, care le propuseră să renoveze o casă. Erau mai mulţi care munceau cu ei, veniţi de pretutindeni cu acelaş gând. Munceau din greu. La început dărâmară nişte pereţi, apoi înălţară alţii noi, schimbară geamurile, tencuiră, puseră faianţă, gresie, parchet. Munciră o lună întreagă, o lună de colb, sudoare, frig, sete, foame, chin, cu mâini bătătorite, degete zdrelite, picioare umflate, cu dureri de genunchi şi spate. Când sfârşiră totul era nou, curat şi mirosea a vopsea proaspătă.
În ziua plăţii patronul veni cu o camionetă. Şase zdrahoni înarmaţi până-n dinţi ieşira din ea şi-i încercuira. Patronul se apropie de ei şi le spuse pe un ton ameninţător să părăsească oraşul în mai puţin de o zi dacă le e dragă viaţa. Vanea vru să spună ceva, dar un zdrahon îl lovi cu patul armei în faţă zdrobindu-i nasul şi obrazul.
Dupa această întâmplare Colea şi Gicu plecară la gară şi-şi luară bilet la primul tren spre Chişinău. Pe peronul negru de lume cei doi băieţi îl rugau întruna pe Vanea să se întoarcă acasă. Însă el fuma adânc dintr-o ţigară şi-i privea fără să scoată un cuvânt. Doar atunci când se apropie trenul şi băieţii urcară pe scările vagonului Vanea aruncă ţigara jos, o strivi îndelung cu piciorul îşi ridică ochii spre ei şi strigă :
- Colea, eu am să vin acasă cu un Mărsădăs alb ! apoi strânse mâna pumn şi-l ridică sus.
Lui Colea îi ţâşniră lacrimile. Trenul porni din loc.

Două zile mai târziu Colea şi Gicu se întorceau acasă, flămânzi, istoviţi, şi mai săraci decât plecară. Coborau în tăcere drumul Bălănii. Era frig şi zăpada le scârţâia sub picioare. În timp ce lăsau în urmă păduricea de salcâmi satul apărea treptat dupa linia orizontului întins şi tăcut, ascuns sub o mantie de zăpadă ca sub o blană mare şi albă. Colea îl mângâie cu privirea de la un capăt la altul. Un simţământ de bucurie îi umplea sufletul şi ochii îi lăcrămară. Îi venea să cadă în genunchi, să-l strângă în braţe şi să-l sărute.

Trecu iarna, apoi sărbătorile de Paşti. Colea termină aproape toate lucrările de primăvară. Părinţii îl găseau foarte schimbat după ce se întoarse de la Moscova. Stătea mai mult pe lângă casă, îngrijea de animale şi de grădină, vorbea puţin şi tot timpul era ocupat cu ceva. Din când în când mai cobora la vale în sat după un pachet de ţigări, apoi se întorcea acasă.

Într-o zi de sâmbătă pe la sfârşitul lui Iunie un nor de colb apăru pe drumul ce şerpuieşte spre inima satului. O maşină albă trecu ca săgeata prin hopurile din faţa primăriei şi se opri brusc lângă barul de la Luminiţă. Din maşină ieşi un bărbat îmbrăcat în cămaşă albă descheiat la gât. Era Vanea. Părea mai zdravăn, mai matur. Privi cu atenţie în jur scrutand drumurile, casele, orizontul, cerul, apoi intră în bar. La o masă erau aşezaţi Colea şi Gicu. Cu paşi fermi se apropie de ei, trase un scaun şi se aşeză. Privi la unul, apoi la celălalt, schiţă un zâmbet şi întreabă:
- Ce faceţi băieţi ?
Aceştea îl priveau uimiţi şi totodată surprinşi neştiind ce să răspundă.
- Mişa, pune « Gânsacul » şi adă aici o sticlă ! strigă el către tejghea, după care scoase din buzunar un pachet de ţigări, îl întinse pe rând băieţilor şi începură să fumeze. Colea îşi freca tâmpla, Gicu învârtea un chibrit între degete, Vanea îi privea pe amândoi cu un surâs triumfător.
Băură o sticla în tăcere, pe urmă limbile începură să se dezlege puţin câte puţin. Vorbiră despre ce mai era nou prin sat, despre una, despre alta. Într-un târziu Colea il întrebă pe Vanea:
- Dar tu ce mai faci ?
Atunci Vanea se ridică de pe scaun şi răspunse cu acelaş zâmbet triumfător:
- Haideţi afară să vă arăt Mărsul !
Ieşiră din bar. Vanea se apropie ţanţoş de maşină, atinse cu degetele steaua în trei colţuri din faţă, apoi lovi cu palma la mijlocul capotei, se întoarse spre băieţi şi strigă mândru:
- Şase mii de cubice, aici, sub mâna mea! Doişpe cilindri în V ! ABS, turbo şi tot ce vrei, când apeşi surcica motorul urlă şi fuge sărmana de rupe pământul ! continuă el pe acelaş ton. Dar ce să mai vorbim ? Urcaţi înăuntru ! facu el un gest spre maşină şi invită băieţii să ia loc după care se instală la volan. Colea se aşeză în faţa, Gicu pe bancheta din spate şi-n acelaş timp Vanea învârti cheia. Motorul strănută îndată şi începu să forfotească surd. Apăsă un buton şi zeci de luminiţe se aprinseră jucăuş, învarti o rotiţă şi difuzoarele răsunară asurzitor :

« Măi gânsac, la-la-la-la-la
Cu harţag, la-la-la-la-la »

- Cântarea noastră, a ?! întreabă Vanea bucuros şi facu cu ochiul către băieţi. Aceştea încuviinţară din cap, legănându-se în ritmul muzicii şi zâmbind mulţumiţi. Vanea işi mişcă pe rând picioarele, anclanşă viteza, motorul şuieră puternic, roţile patinară o vreme după care maşina o rupse din loc şi lasă în urmă un nor gros de colb. Drumurile satului nu fuseseră niciodată atât de scurte. Maşina zbura ca săgeata de la un capăt la altul cu o dâră de colb în urma ei. Vanea claxona întruna, oamenii se fereau în grabă de o parte şi de alta a drumului. Bătrânii priveau în urma maşinii şi-şi făceau semnul crucii.
După ce străbătură toate uliţile o luară pe drumul Bălănii care era mai lung.
- Apasă surcica Vanea ! striga Colea.
- Iu-iu-iuuuuuuuu ! chiuia Vanea !
Uuuuuuuuuuuu , gemea motorul. Iarba de pe marginea drumului nu era decât o fâşie verde, stâlpii treceau ca chibriturile pe lângă geamuri, copacii fugeau de o parte şi de alta, casele rămâneau în urmă şi se făceau mici.

« Măi gânsac, la-la-la-la-la
Cu harţag, la-la-la-la-la »

Se apropiau de muchia dealului unde începea păduricea de salcâmi şi în care drumul se pierde în serpentina. Maşina înghiţi dealul ca dintro suflare şi în faţa parbrizului apăru primul cot. Copacii deveniră mari întro frântură de secundă. Vanea işi miscă picioarele, roţile scârţâiră asurzitor, maşina coti brusc înclinându-se pe o parte şi-n faţă apăru din nou drumul larg. Motorul răbufni surd şi începu să urle, roţile şuierară aruncând pietre în urmă. Maşina se avântă iute înainte şi în faţa parbrizului apăru al doilea cot. Vanea îşi mişcă din nou picioarele învârti volanul şi în faţă apăru din nou drumul larg. Motorul urlă din nou, roţile şuierară, maşina se avântă înainte, înghiţi drumul şi-n faţă apăru al treilea cot. Vanea işi mişcă picioarele, întoarse volanul, motorul urlă, maşina se înclină pe o parte şi alunecă spre stânga. Pietrele ţâşniau de sub roţi in timp ce maşina continuă să alunece spre stânga. Un nor de colb învalui parbrizul în timp ce maşina continua să se învârtă. Deodată norul de colb disparu şi-n faţă se ivi o vale adâncă, apoi, în locul ei, cerul. Vanea işi mişcă picioarele învârti volanul, dar în zadar, maşina nu-l mai asculta. Cerul disparu şi în locul lui se iviră vârfuri de copaci, apoi ramuri care deveneau din ce în ce mai groase. Pe urmă răsună o bubuitură puternică, maşina se opri într-un mal, căzu pe o parte, se rostogoli de câteva ori, se întoarse pe capotă, lunecă, apoi se izbi cu putere în tulpina unui copac. Motorul pufăi surd şi se stinse în timp ce roţile continuau să se mai învârtă şi difuzoarele să zbârnâie.

Soarele cobora spre linia orizontului, ţiriecii începeau să cânte. Peste liniştea satului se lăsa amurgul. Pe undeva prin părţile Bălănii se auzea zbârnâind :

« Măi gânsac, la-la-la-la-la
Cu harţag, la-la-la-la-la »

2 commentaires:

  1. Istorioara e amuzanta, dar in acelas timp e si purul adevar despre moldovenii visatori. Atentie dragi compatrioti: pretuiti ceea ce aveti si cheltuiti banii cu tilc!!! Caci daca nu-i cap vai de picioare si inca mintea moldovanului de pe urma...!

    RépondreSupprimer
  2. Cred că autorul celor scrise - al nostru consătean - surprinde cu o atenţie de radar drama basarabeanului haituit de saracie si supărare. Felicitări pentru povestioara.

    RépondreSupprimer